Traim in secolul vitezei si reusim cu pricepere sa sfidam timpul si distantele cu ajutorul celor mai rapide mijloace de transport, dar oricat de repede ne-am deplasa nu putem fugi de dorintele inimii noastre.
E bizar cum de intarziem la servici deoarece suntem prinsi in ambuteiaje cu masinile care ar trebui sa ne ajute sa ne deplasam mai repede.
Uneori ma opresc si ma uit la multimea asta care e intr-o goana continua, ca niste tauri care vad doar rosu in fata ochilor. Poate aveti un ragaz sa va raspundeti la cateva intrebari.
Cu ce viteaza ar trebui sa ni se intample lucrurile bune pe care le dorim in vietile noastre ? Barfa si rautatile au mijloace de trasport mai rapide ? Cand ne indragostim, bataile inimii depasesc viteza maxima legal admisa ? Fericirea pe care o asteptam cu atata ardoare in fiecare gara vine mereu cu intarziere si sta putin in vizita. Cu ce viteza ar trebui sa ne oprim din plans ? Combustibilul pur necesar inimilor noastre se gaseste din ce in ce mai rar. Lacrimile de dor se masoara in kilometri pe ora sau in nopti nedormite? Puterea cu care reusim sa tinem fruntea sus si sa mergem mai departe se masoara in cai putere ? Viata se masora in respiratii pe minut sau in momente care ne taie respiratia ?
Daca ar fi sa fac o legatura cu unul din posturile anterioare as zice "Cu toata viteza inapoi".
RăspundețiȘtergereTraim intr-adevar intr-o epoca a vitezei, acolo unde clipa dispare dinainte de a se naste. Ne oprim din cand in cand uimiti ca viata se scurge intr-un ritm ametitor si ne mintim spunandu-ne ca urmatoarea va fi (poate) mai buna...
Intrebarile tale nu pot gasi un raspuns elocvent decat in masura in care fiecare individ sa opreste din propria-i goana ca sa traiasca. Pur si simplu sa traiasca repirand fiecare clipa a vietii.
Si din pacate, sunt tot mai putine momentele care ne taie respiratia... Pentru mine, lectura acestui post este unul dintre ele .